Atunci cand am nascut-o pe fetita noastra mi-a spus ca nu are de gand sa stea alaturi de noi în asa stare. Am plecat doar eu cu bebelusul din maternitate. Au trecut cativa ani… -

Atunci cand am nascut-o pe fetita noastra mi-a spus ca nu are de gand sa stea alaturi de noi în asa stare. Am plecat doar eu cu bebelusul din maternitate. Au trecut cativa ani…

E un subiect dureros dar am deciss să vorbesc despre el. Copilul meu s-a născut la termen. Și ar fi fost un copil normal dacă nu s-ar fi întâmplat niște lucruri. Voi fi foarte scurtă. A fost o sarcină dificilă cu un personal medical care nu făcea față.

Apoi a venit ca un trăsnet verdictul medicului: fetița avea probleme cu sistemul respirator. Primul gând al soțului meu când l-a auzit pe specialist a fost să renunțăm la bebeluș. După ce i-am zis că eu nu am de gând să renunț el a spus că va pleca pentru că nu poate trăi așa.

Mi-am luat fata și am mers doar eu cu ea acasă. A fost extraordinar de greu, dar ne avea una pe cealaltă și cumva ne descurcam, chiar dacă medicina era neputincioasă în fața bolii ei. M-am gândit la un moment dat că nu mai pot nici eu.

Când eram pe marginea geamului de la apartamentul nostru a început să plngă. Nu vă imaginați ce am putut să simt atunci. Am închis geamul și nu m-am mai gândit niciodată la asta. M-am mobilizat să cer ajutor oamenilor din jur.

Am primit din toate câte puțin, haine, bani sau mâncare. Apoi a apărut un bărbat la ușa mea. Cu o păpușă mare și cu foarte mulți bani. mi-a spus că și-a dorit mereu un copil dar că nu putea să aibă. Apoi a tot venit pe la noi.Ne-am îndrăgostit și am ajuns să stăm împreună. El muncea și eu aveam grijă de bebe despre care el zicea că este fata noastră.

Am călătorit mult împreună. Am reușit și să o facem bine pe fată chiar dacă a fost un tratament greu. Acum ea are 25 de ani și un frate de 20. Niciodată nu am fost mai împlinită decât acum.