Un român a plantat o sămânță într-o damigeană, în anul 1960. Planta a prosperat până azi în vasul perfect astupat de 58 de ani -

Un român a plantat o sămânță într-o damigeană, în anul 1960. Planta a prosperat până azi în vasul perfect astupat de 58 de ani

In anul 1960, într-o zi de Paști, un anume David Nedelcu, român plecat în Marea Britanie a plantat o sămânță într-o damigeană, experimental, și apoi a astupat vasul, etanș. Curând a răsărit o plăntuță. Acum, după mai mult de 55 de ani, în interiorul damigenei se află o… mică grădină. Un ecosistem care s-a adaptat perfect acelui mediu lipsit de orice legătură cu exteriorul, cu excepția luminii care pătrunde prin pereții damigenei și care face posibilă fotosinteza. Ultima dată, vasul a fost destupat în 1972, când David a vărsat încă puțină apă în interior.

Prin acest experiment mai puțin obișnuit, în primăvara lui 1960 David a pus într-o damigeană un strat de compost, pe care l-a umezit temeinic, după care a semănat o plantă. Orificiul vasului a fost acoperit, sigilat, și vasul plasat într-un loc însorit. De 45 de ani, adică de la momentul când a aprovizionat ultima dată planta cu apă, David n-a mai scos dopul damigenei niciodată. În restul timpului planta n-a mai primit nici aer proaspăt, nici apă, dar, chiar și așa, ea a prosperat. S-a format un sistem autosuficient.

Organismul vegetal a crescut… cât i-a permis vasul. Frunzele moarte s-au transformat în compost, fiind degajat, în urma descompunerii lor, dioxidul de carbon necesar metabolismului plantei și având loc o reciclare a nutrienților. Iar ciclul vieții a continuat. Viața este un miracol!

O companie mare de sucuri a aruncat cojile de portocale într-o zonă defrișată. Am rămas uimit când am văzut. Priviți ce s-a întâmplat 17 ani mai târziu
Cei mai mulţi oameni aruncă cojile de portocale în coşul de gunoi. Nu este şi cazul acestor ecologişti, care au descoperit că pot salva lumea… Totul a început când au cerut o cantitate impresionantă de coji de portocale unei companii de sucuri pentru a acoperi o zonă defrişată. Ce s-a întâmplat în continuare a fost uimitor!

În anul 1997, ecologiştii Daniel Janzen şi Winnie Hallwachs au venit cu o propunere către Del Oro, o companie costaricană producătoare de sucuri naturale. Dacă le-ar fi donat un teren arid în zona de conservare Guanacaste, atunci aceştia ar fi putut să scape de deşeuri fără niciun cost. Locul propus pentru depozitarea cojilor de portocale era o zonă defrişată de pădure.

Companiei producătoare de suc i-a surâs ideea, considerând că face o afacere bună. Un an mai târziu, s-au adus 12.000 de tone de coji de portocale şi alte resturi de fructe. Apoi, acest loc a rămas neatins mai bine de un deceniu.

După 16 ani, Daniel Janzen i-a cerut unui absolvent pe nume Timothy Treuer să inspecteze zona şi să comunice rezultatele. În ciuda unei căutări asidue de câteva ore, tânărul nu a putut găsi terenul descris de ecologist. O săptămână mai târziu ecologiştii au revenit şi au găsit locul exact cu ajutorul coordonatelor. Când au realizat că se aflau exact pe terenul căutat, nu le-a venit să creadă
În comparaţie cu zona înconjurătoare, acest loc părea un adevărat paradis. „Este greu de crezut că singura diferenţă dintre cele două zone a fost grămada uriaşă de coji de portocale. Arătau ca nişte ecosisteme complet diferite”, spune absolventul.

Vegetaţia defrişată din acel loc, acum era incredibil de bogată. Cojile fructelor aruncate au transformat pământul arid într-o nouă pădure. Treuer şi echipa sa de la Universitatea Princeton au studiat această zonă în următorii trei ani. Ei au fost de-a dreptul impresionaţi de rezultate.

Pe terenul adiacent exista o singură specie dominantă de copaci. Pe zona unde fuseseră aruncate resturile de fructe, erau peste douăzeci de tipuri de vegetaţie! În plus, solul bogat în nutrienţi a fost mai bun pentru a susţine dezvoltarea unor copaci puternici, sănătoşi… şi toate acestea datorită cojilor de portocale!

Dar partea cea mai interesantă a acestui studiu abia acum vine. Ei au descoperit că dezvoltarea unei păduri secundare, care creşte pe un teren unde a avut loc acest proces de biodegradare, este esenţială pentru a încetini schimbările climatice. Acest lucru se datorează faptului că poate absorbi şi stoca dioxidul de carbon de 11 ori mai rapid decât o pădure „bătrână”.

Potrivit lui Treuer, dacă putem reproduce acest experiment la nivel global, vom ajuta atmosfera Pământului să se regenereze în numai câţiva ani. Nu-i aşa că este minunat? Haideţi să împărtăşim tuturor aceste informaţii pentru ca un număr cât mai mare de persoane să afle de rezultatele acestui experiment!